Prevenirea incendiilor la depozitare

Un depozit plin arde altfel decât orice altă clădire în care ai lucrat. Nu pentru că oamenii ar fi mai neatenți, ci pentru că sub același acoperiș stau tone de carton, folie, plastic și lemn — materialele care se aprind ușor, ard puternic și fac fum foarte dens. Ai deja un curs dedicat, „Depozitul și rafturile”, care e despre stabilitatea mecanică: paletizare, sarcini admise, raftul care se răstoarnă. Cursul acesta e despre foc: de ce arde un depozit și ce faci tu, azi, în tura ta, ca să nu ardă. Cadrul legal e Legea nr. 307/2006 și normele generale de apărare împotriva incendiilor aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007: obligația ta e să respecți regulile de prevenire la locul de muncă și să raportezi orice situație care poate provoca un incendiu.

„Sarcina termică” înseamnă cât material combustibil ai adunat pe metru pătrat. Într-un birou, ce poate arde e răspândit: dosare, scaune, o imprimantă. Într-un depozit, combustibilul e concentrat și stivuit pe verticală: paleți, cutii de carton, folie stretch, navete de plastic, textile, ambalaje goale. Folia și plasticul sunt derivate din petrol — ard cu energie mare și scot un fum negru, gras.

A doua diferență e direcția. Focul urcă pe fața stivei mult mai repede decât se întinde pe pardoseală. O flacără pornită la baza unui palet nu are nevoie de ore ca să ajungă sus: la înălțimile de depozitare de azi, vorbim de minute.

A treia diferență, cea care omoară oameni, e fumul. Umple hala de sus în jos și îți ia vizibilitatea înainte ca flacăra să fie mare. Într-o hală pe care o știi pe de rost, la doi metri de tine nu mai vezi nimic. De aici prioritatea absolută: evacuarea, nu salvarea mărfii.

Un depozit „în regulă”: stive aliniate, spațiu liber sub corpurile de iluminat, culoare largi și marcate.

Marcajele de pe pardoseală și limitele de pe stâlpi nu sunt decor și nu sunt „recomandări pentru control”. Fiecare are în spate un mecanism concret de incendiu. Apasă pe fiecare card:

0 din 5 carduri deschise

Instalațiile electrice improvizate sau supraîncărcate sunt constant printre primele cauze de incendiu în hale. Nu pentru că electricitatea ar fi periculoasă în sine, ci pentru că într-o hală mare prizele nu sunt niciodată unde ai nevoie.

Ce nu se acceptă: prelungitoare înseriate, cabluri trase pe pardoseală și călcate de stivuitor, prize cu trei-patru consumatori mari, corpuri de iluminat fără protecție în zone cu praf, cabluri cu izolația roasă lipite cu bandă. Un cablu strivit de roata stivuitorului nu se rupe imediat — se subțiază, se încălzește la fiecare trecere și cedează într-o zi oarecare, adesea sub o stivă. Ai un curs dedicat despre electrosecuritate; aici reține partea de depozit: nicio improvizație electrică nu e temporară, pentru că nimeni nu vine să o desfacă.

Tablou electric cu zona din față delimitată cu marcaj galben și complet liberă — la orice oră din tură.

Încărcarea bateriilor de stivuitor e o operațiune cu risc, nu o rutină. La încărcare se pot degaja gaze inflamabile, iar bateriile litiu-ion lovite, umflate sau încălzite anormal se pot aprinde singure și sunt foarte greu de stins.

Zonă dedicată de încărcare: semnalizată, bine ventilată, separată de zona de marfă.

Ce faci tu: încarci doar în zona amenajată, semnalizată și ventilată, niciodată printre paleți; nu depozitezi cutii, folie sau ambalaje acolo și nu acoperi încărcătorul; nu fumezi și nu folosești flacără sau scule care fac scântei; o baterie umflată, lovită, care miroase ciudat sau se încălzește anormal se scoate din uz și se raportează, nu se mai pune la încărcat „să vedem dacă ține”.

Fumatul e interzis în tot depozitul, fără excepții de tipul „doar la ușă”. Se fumează exclusiv în locul amenajat și semnalizat, cu scrumieră metalică. Motivul e mecanic, nu moral: „am stins-o bine” nu e o metodă de verificare. Un muc aruncat într-o pubelă cu ambalaje mocnește liniștit și izbucnește după zeci de minute — de regulă când zona a rămas goală.

0 din 4 carduri deschise

În aproape orice depozit apar, chiar dacă firma nu vinde așa ceva: diluant pentru curățat etichete, spray-uri tehnice, degresanți, vopsele, aerosoli. Se țin în cantități limitate la strictul necesar, în dulap metalic dedicat, cu cuvă de retenție și ventilație, departe de surse de căldură. Un bidon deschis lasă vapori mai grei decât aerul, care se adună la nivelul pardoselii și găsesc singuri o scânteie. Ai un curs dedicat despre substanțele periculoase și etichetarea CLP; aici reține două lucruri: flacăra de pe etichetă înseamnă „nu improvizez locul unde îl pun”, iar un astfel de lichid aprins nu se stinge cu apă, pentru că apa îl împrăștie.

Ordinea nu e o chestiune estetică — e cea mai ieftină măsură de prevenire pe care o ai. Ai cursuri dedicate despre ordine și curățenie și despre deșeuri; aici vorbim de ultimele cinci minute ale turei.

Înainte să pleci verifici: utilajele oprite și scoase din priză acolo unde așa e regula; încărcătoarele lăsate conform procedurii; ușile de evacuare descuiate și libere; stingătoarele și hidranții accesibili; culoarele degajate pe toată lățimea; nimic sprijinit de tablouri și nimic lângă lămpi; deșeurile de ambalaje scoase din hală.

Nu ești plătit să rezolvi singur problemele de instalație, dar ești primul care le vede. Raportezi imediat șefului direct sau persoanei desemnate: marfă peste limita marcată sau lipită de o lampă; hidrant ori stingător blocate; prelungitor improvizat sau cablu strivit; priză caldă ori înnegrită; ușă de evacuare blocată; baterie umflată; miros de ars fără sursă evidentă.

Instruirea ta pe situații de urgență se face după tematica firmei, potrivit Ordinului MAI nr. 712/2005, și se consemnează în fișa individuală de instructaj.

Un depozit nu se aprinde din senin. Se aprinde din trei paleți lăsați lângă lampă, un prelungitor „temporar” de patru luni și o grămadă de carton care aștepta transportul. Toate trei le vezi tu, primul.

6 întrebări — trebuie să răspunzi corect la toate ca să finalizezi instruirea. Poți reîncerca oricând.